Concurs naţional „Rădăcini – familia” expoziţie de fotografie veche

19 02 2009

Fotografia veche este un document de o valoare inestimabilă în efortul nostru de a nu uita cine suntem sau de a ne aminti cine am fost.

Timpul lucrează în dezavantajul autenticului şi, de multe ori, trebuie să regăsim valoarea care era cândva firească şi apropiată de viaţa obişnuită.

Memoria fotografiei dezvăluie în ansamblu şi în detaliu imagini, atitudini, relaţii, moduri de viaţă. Familia reprezintă continuitatea şi stabilitatea fiinţei unui popor şi păstrează nealterate spiritualitatea, energia şi sănătatea umanităţii. Imaginea redă armonia dintre chip, atitudine şi port. Portul e autentic, curat prin compoziţie şi structură, armonios până la identificare cu cel care-l poartă. Impactul acestor imagini asupra privitorilor de azi este necesar pentru a salva ceea ce nu trebuie să treacă în uitare.

Fotografia ne va ajuta poate să reconstituim viaţa de familie, relaţiile, tradiţiile familiei vechi, să regăsim elementele comune într-o atât de mare diversitate culturală care este spaţiul mioritic.

radacini11

radacini2radacini3






Dirijorul constănţean Horaţiu Alexandrescu, premiat de Uniunea Compozitorilor

3 03 2007

Sambata, 03 Martie 2007

Dirijorul constănţean Horaţiu Alexandrescu, premiat de Uniunea Compozitorilor

Graţiela GHEORGHE (gratiela.gheorghe@telegrafonline.ro)

Dirijorul constănţean Horaţiu Alexandrescu, premiat de Uniunea Compozitorilor Corul “Cantilena“, sub bagheta dirijorală a maestrului Horaţiu Alexandrescu
Dirijorul constănţean Horaţiu Alexandrescu şi compozitorii Radu Paladi şi Horia Moculescu s-au numărat, ieri, printre personalităţile din muzică premiate pe anul 2006 de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Horaţiu Alexandrescu a fost distins cu premiul Uniunii pentru interpretare dirijorală, iar Marele Premiu a fost acordat lui Radu Paladi, pentru activitatea componistică.Horaţiu Alexandrescu, profesor doctor la Colegiul Naţional de Artă “Regina Maria“ şi dirijor al corului “Cantilena“ din anul 2000, s-a născut în anul 1955 şi este absolvent al Liceului de Artă din Constanţa şi al Conservatorului “Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti. Maestrul a fost distins, de-a lungul carierei sale muzicale de excepţie, cu peste 30 de premii naţionale la diverse concursuri de specialitate, iar la pupitrul corului “Cantilena“, susţinut de Consiliul Judeţean Constanţa, a obţinut importante premii internaţionale în Bulgaria, Ungaria şi Germania. “Promovăm muzica şi cultura românească printre europeni pentru a se înţelege că aici, în România, este un tezaur al limbii şi culturii“, a subliniat maestrul. Alături de corul constănţean, “Cantilena“ a participat la diverse acţiuni cu caracter umanitar, lansînd, în acelaşi scop, şi un compact disc pentru Secţia Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa.Printre distincţiile acordate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România se numără: Marele Premiu (pentru activitatea componistică) – Radu Paladi, Premiul pentru lucrări vocal-simfonice: Ştefan Niculescu – “Pomenire” – un recviem românesc, Premiul pentru lucrări simfonice: Ulpiu Vlad – “Lumină pentru viitor”, Premiul pentru lucrări camerale: Livia-Teodorescu Ciocănea – “Romulus şi Remus” – trio pentru două viori şi pian; “Tratat de forme şi analize muzicale”, Premiul pentru muzică de fanfară: Ionel Croitoru – “Poem festiv”, Premiul pentru lucrare corală amplă: Felicia Donceanu – “Culori, flori, fructe”, fantezie pentru cor mixt, şi Petru Stoianov – “Slavă ţie Doamne”, pentru cor mixt şi solişti, Premiul pentru miniatură corală: Constantin Arvinte – “Diptic eminescian pentru cor mixt”, versuri de Mihai Eminescu şi Valentin Timaru – “Rugă”, pentru cor mixt, versuri de Corneliu Coposu, Premiul pentru activitate didactică: Paul Urmuzescu – “Trei eseuri muzicale”, pentru oboi, clarinet şi fagot, şi “Quasi fugato”, pentru trio de coarde, Premiul pentru muzică uşoară: Horia Moculescu – “Cîntecul”, versuri Aurel Storin, Premiul pentru spectacol muzical: Viorel Gavrilă – “Licoarea magică”, libret de Dana Mădan.







Follow

Get every new post delivered to your Inbox.