Gigi Stanciu in Revista literara VISUL

Expoziţie de gânduri

Gigi Stanciu

E astăzi vernisajul meu de gânduri.
Pe largi simeze între şipci şi rânduri
Am pus tablouri în culori aprinse
Să îmi citiţi simţirile cuprinse.

Puteţi intra, păşiţi încet, agale,
Să nu treziţi nici formele banale
Nici visul galben, roşu sau verzui.
Tabloul meu abia atârnă-n cui,
Îl podideşte plânsul orişicui…

Puteţi vedea în fiecare zi
Aceleaşi forme şi contururi vii,
Puteţi intra în gândurile mele
Le dărui să vă fie ochi de stele!

Cândva am strâns comori şi le-am ascuns,
Iar până astăzi nimeni n-a pătruns
În forme să privească, să-nţeleagă
Culorile din viaţa mea întreagă..
Tabloul meu e plânsul ce se neagă…

Poemele îmi curg ca pe-o icoană,
Pe-a maicii preacurate plânsă geană,
Să mângâie naivele picturi
Cu picuri de durere din scripturi.

Tablourile mele toate-s şterse,
Din flori de albăstrele-or să reverse
Un pictural de zile odihnite,
Duminici pentru suflete spăşite,
Prelinse din icoane scorojite…

<!– –>

<!–

2 Ianuarie 2009

–>

Zbor de zmeu

Gigi Stanciu

Mă doare dorul tău de dorul meu
Şi plânsul mi se scurge în pârău..

Mi-e sufletul atins de nor şi hău,
Abis vuind de ape, spasm de rău,
Te mângâi şi te strâng la piept mereu,
Mă doare gândul tău în gândul meu,
Nălucă violetă, zbor de zmeu…

Scap frânghia din mână, sunt doar eu,
Mă doare gând de dor trimis voleu…

<!– –>

Noaptea de Crăciun

Gigi Stanciu

Sfântă noapte fermecată,
Firea toată-i mângâiată
De făptura delicată
A pruncuţului divin!

Îngeri cântă-n aer moale,
Plâng cu fluturi nori agale,
Tuturor le iese-n cale
Stea ce magii-o văd când vin.

Ce cântări şi ce ecouri!
Se-ntâlnesc pământ şi nouri!
Toţi aşteaptă mici cadouri,
Cu colinde-n noapte vin.

Un covrig, un măr, o nucă,
Rezemată de-o ulucă,
Pregăteşte să le-aducă
Mama, cântec de alin.

Amiroase-a cozonac,
Copilaşii toţi îl plac,
Stau cuminţi acum şi tac
Palmele căuş îşi ţin.

Ei aşteaptă să le cadă
Vreo steluţă dintr-o zadă
Sau sclipirea ei s-o vadă
Caldă-n palmă, dulce spin.

Lângă brad a poposit
Moş gârbov şi obosit,
Sacul greu şi l-a golit,
Darurile au curs lin.

Sfântă noapte fermecată,
Firea toată-ţi cântă, iată,
Ţie, maică preacurată
Şi pruncuţului divin!
LA MULTI ANI 2009!

<!– –>

<!–

30 Decembrie 2008

–>

Gânduri de femeie

Gigi Stanciu

N-am agreat niciodată
cuvântul  poetesă,
mai bine i-ar spune poiată,
locul unde găinuşa cea fermecată
a talentului,
a sensibilităţii,
a intuiţiei, a gândului,
îşi aşează ouă de aur, mici ca nişte fondante…
M-a revoltat totdeauna
cuvântul poetesă,
de la bun început peiorativ,
de parcă lumea e doar a lor, bărbătească:
-Tu, femeie, mergi lângă oală, adună-ţi fustele
pline de secreţiile nazale ale copiilor!
Tu nu ai gânduri, doar intuiţie.
Priveşte perechea gânditorului de la Hamangia:
(Ce creator misogin!)
Femeia cu o pronunţată steatopigie şi atât!

<!– –>

<!–

23 Decembrie 2008

–>

Crochiuri – haiku

Gigi Stanciu

Portocalul alb
acoperit de floare,
surâsul de nea.

Marea spre seară,
albastru de sepie,
crepuscul solar..

Lacrimi de dor,
fire de nisip auriu
pe unda lunii…

Poeme dobrogene

POEME DOBROGENE

Gigi STANCIU

Grafica si prezentarea de Roca (Agero)

* Gigi STANCIU (n. 22 ianuarie 1964), este o talentată poetă dobrogeancă şi profesor titular de istorie la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa.  Absolventă  a primei promoţii a Universităţii Ovidius (Constanţa), Facultatea de Litere şi Istorie, specializarea Istorie-Arheologie şi absolventă a Facultăţii de Psihosociologie,  specializarea Psihologie a Universităţii ,,Andrei Şaguna’’ (Constanţa).

Debut literar la Editura Amurg Sentimental, 2008, cu placheta de versuri „Expoziţie de gânduri’’. Premiul special al Ediţiei a V-a a Concursului literar „Vara visurilor mele”, organizat de Editura si Cenaclul „Amurg sentimental” – Bucureşti, 2006. Ne bucurăm să o avem ca oaspete în paginile revistei noastre.

George ROCA

Redactor AGERO

DOBROGEI, LA ZI ANIVERSARĂ!

Bătrân ţinut de ape ocrotit,

De multe seminţii ai fost poftit!

Ne spune Herodot că în vechime

Un împărat persan a dat de tine.

Când grecii corăbieri au adăstat,

Oraşe noi la mare ţi-au durat;

Din liră ţi-au cântat în temple albe,

În amfiteatre purtai straie dalbe.

Romanii şi-au trimis al lor poet

Să-i cânte Mării Negre un duet,

Al Tristelor şi Ponticelor rime,

Melancolia dorului s-anime.

Ai fost şi vatră veche de credinţă,

Ai tăi întâi creştini cu biruinţă

Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră,

Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată.

Ţi-a dat apoi un nume Dobrotiţă,

Ori poate fiica lui cu grea cosiţă

De grâne aurii cu unde line,

Sub briza mării-albastre şi senine.

Iar Mircea cel Bătrân te-a înălţat,

Cetăţi de apărare el ţi-a dat,

Dar vântul Semilunei te-a găsit,

Sub iatagane de spahii te-ai prăbuşit.

Sultanul cel păgân când te-a râvnit,

El paşalâc prin veacuri te-a sortit

Şi dobrogenii astfel s-au plecat,

Dar vatra şi credinţa şi-au păstrat.

Un val prielnic marea a adus,

De patru veacuri jumătate-apus

Când roşiorii-n lupte s-au jertfit

Să-i deie ţării sceptrul regăsit.

Şi regele-a păşit apoi semeţ,

Călare-n fruntea oştii, îndrăzneţ,

Ca Dobrogea,ţinut scăldat de apă,

La pieptul României să încapă.

În evul tău cel nou ce-a început,

Tărâm prea blând de ape şi de lut,

Cusut ai fost c-un pod de ţara-mamă

Spre-a scrie o istorie de seamă.

Ca azi să ne-nchinăm la chipuri care,

Preacunoscute şi nepieritoare

Ţi-au desenat destinul potrivit,

Bătrân ţinut de ape ocrotit!

PALMĂ DE ŢĂRAN

Ce hartă ne-nţeleasă

E-o palmă de ţăran!

Cămaşă-ncet aleasă

Îmbracă an de an

Să cauţi printre palme,

Uscate ca pământul,

Comori adânci şi calme

Ivite din adâncul

Cu care ari şi semeni,

Culegi şi dăruieşti;

Te-împodobeşti asemeni

Pământului ce eşti.

Ce hartă ne-nţeleasă

E-o palmă de ţăran!

Te duce spre-o ascunsă

Comoară din alt an

Când seceta cuprinde

O glie în zbârcire

Şi palma ta se-ntinde

Cu porii peste fire.

Şi tot ce e fiinţă

Doar ţie ţi se-nchină,

Tu, cel plin de voinţa,

Bătrân fără de vină!

FRATELUI MEU BASARABEAN

Te-a adoptat cândva divinitatea,

Ai fost urmaşul unui neam de voievozi,

Azi îţi afirmi cu greu identitatea,

Te pierzi printre neoameni şi irozi.

Te-au obligat să-l uiţi pe Ştefan-vodă,

Să uiţi să scrii, o doină să asculţi,

Ţi-au dat ceasloave cu rusească odă,

Neromâneşte tu să creşti inculţi;

Să spui ca moldoveană ţi-e averea,

Că mersul vremii trebuie oprit,

Că Prutul n-o să sece de durerea

Că limba ta şi port ţi-au pângărit!

Tu, frate dintre apele durerii,

Ce azi te vrem român cu orice preţ,

Te chem cu bucuria revederii

Să facem pod de flori pe Prut măreţ!

Să scriem peste braţele de ape

Acelaşi sfânt şi din străbuni un nume,

Tu, frate, de pe estica cetate,

Ce-ai stat de strajă la hotar de lume!

Să facem România ca o altă

Mesopotamie, a timpurilor noi,

Să desenăm ca inima o hartă

În care să trăim şi noi şi voi!