Masă Rotundă Co2nnect ROMANIA, Cluj-Napoca, octombrie 2009

10 10 2009

Stiri Co2nnect ROMANIA

Între 2-3 Octombrie 2009, a avut loc una din activităţile cheie ale proiectului Co2nnect în România, în cadrul proiectului ”Co2nnect ROMANIA”, implementat în anul 2009 de organizaţia HERO din Cluj-Napoca şi FOCUS ECO CENTER din Târgu – Mureş, proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Lichtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.

La masa rotundă organizată la Hotel Victoria din Cluj Napoca, au fost prezentate peste douăzeci de proiectele realizate de şcolile din ţară în contextul relaţiei dintre transport şi schimbările climatice. Şcolile şi liceele participante la campania internaţională Co2nnect din judeţele Mureş, Constanţa, Sălaj, Cluj, prin discuţiile care au urmat prezentărilor, au conturat publicaţia care urmează să apară prezentând proiectele Co2nnect, desfăşurate în perioada martie-octombrie 2009.

Dascălii noştrii ocupă loc de frunte privind numărul de proiecte încărcate pe site-ul internaţional al campaniei. Prin aceste proiecte, ei participă la concursul internaţional care are ca obiectiv desemnarea celui mai reuşit proiect care să fie prezentat la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru climă de la Copenhaga, 7-18 decembrie.
Interesul deosebit şi receptivitatea şcolilor din ţară faţă de întroducerea inovaţiei în educaţie a dat rezultate, ţara noastră evidenţiindu-se ca fiind pe primul loc dintre toate ţările participante, privind şi numărul claselor înscrise în Co2nnect.

Masa rotundă s-a desfăşurat cu participarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj prin persoana doamnei inspectoare Luminiţa Chicinaş şi Adriana Iacob, cadrele didactice având prilejul să urmărească şi informaţiile oferite cu privire la posibilităţile de participare la proiecte educaţionale europene.

Au fost prezentate proiectele :

1 Bajko Ildiko
Împreună împotriva schimbărilor climatice
Lic Battyhanyi Ignac, Gheorgheni

2 Domokos Elisabeta
“Şi Nouă Ne Pasă!”
Lic “Liviu Rebreanu”, Tg Mures

3 Szentgyorgyi Etelka

“Şi Nouă Ne Pasă!”
Lic ”Liviu Rebreanu”, Tg Mures

4 Hajdu Erzsebet
Mai putin Co2, aer mai curat
Lic ”Mihai Eminescu”,
Tg Mures

5 Nagy Borbala
”Viitorul planetei este opera noastră”
Sc ”NicoleTitulescu, Cluj-Napoca

6 Tirau Maria
Viitorul planetei este opera noastră
Sc ”Nicolae Titulescu”, Cluj-Napoca

7 Wiland Ana Maria
“CO2 on the way to school”
Colegiul Tehn “Ion Ratiu”, Turda

8 Turean Silvia
”Transportul rutier si emisiile de Co2”
Grup Scolar Chimie Industriala Terapia,  Cluj- Napoca

9 Domokos Erzsebet
“Şi Nouă Ne Pasă!”
Liceul  “Ioan Cuza”, Tg -Mures

10 Mag Laura
CO2necteaza-te si actioneaza
Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”,
Simleul Silvaniei

11 Adriana Timofte
„Pământul suferă…lasă-l să respire!”
Lic Arte ,  “Regina Maria” Constanta

12 Barabasi Hajnal
Si Doczy Melinda
Zilele mele nepoluante LPS Szasz Adalbert, Tg Mures

13 Balc Iudita
Fructele, legumele, laptele şi … C02
Scoala Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca

14 Molnar Kovacs Emese
Sa facem o plimbare Lic Teoretic ”AdyEndre”, Bucuresti

15 Nagy Csilla
Salvati-l pe Fram
Liceul ”Onisifor Ghibu”, Cluj-Napoca

16 Voros Alpar
Liceul ”Apaczai Cseri Janos”, Cluj-Napoca

17 David Ana
Gândeşte global,acţionează local Grup Scolar “Traian Vuia”,Tg.Mures

18
19

20 Farcaş Floarea
„Comunitatea locală Dejeană şi schimbările climatice” Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”, Dej

21 Farcaş Silvia
„Comunitatea locală Dejeană şi schimbările climatice” Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” Dej
22 Dana Fenesan
Scoala Marisel
Nu a ajuns la conferinta

23 Nagy Reka
“Apara natura!”, Lic Unitarian “Janos Zsigmond”,
Cluj-Napoca

24 Peter Rozalia
“Apara natura!”, Lic Unitarian “Janos Zsigmond”,  Cluj-Napoca

25 Maria Lovin
“Comoditatea si snobismul progresului contemporan” CCF Fetesti
A trimis lucrare, incarcata pe site herocluj.ro

26 Luminita Chicinas
ISJ CLUJ

27, Adriana Iacob
ISJ CLUJ
Comenius LLL

28 Simona Gherman
MAI PUTIN CO2- AER MAI CURAT
Liceul Pedagogic “Mihai Eminescu”, Tg. Mures

29 Hampel Emo
MAI PUTIN CO2- AER MAI CURAT Grup Scolar “Emil Dendea”, Tg – Mures

30 Peres Agota
MAI PUȚIN CO2 – MAI MULT AER CURAT Sc Gen Batos

31. Toma Corina
Co2nnect intre scoli
Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” Cluj- Napoca

32. Irimieș Daciana
„Ajutam lumea verde sa ramana verde”
Șc ”Ioan Opriș”, Turda

33. Veres Emese
Sc Gen Goreni
34 Andone Olivia
Sc Gen Goreni
35 Nagy Francisc
Sc Gen Batos
36. Kosa Istvan
Focus Eco Center
Prezentare proiecte europene
37. Jenninge Erica Focus Eco Center
38 Banyai Krisztina Asistenta tehnica, org HERO
Maria Toth Coordonator HERO








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.