Work-shop de bandă desenată

29 04 2009

Miercuri, 29 Aprilie 2009

Work-shop de bandă desenată

Mirela STÎNGĂ (mirela.stinga@telegrafonline.ro)

Work-shop de bandă desenată Elevii Colegiului de Arte au participat la work-shop-ul „Daily Strip“, coordonat de graficianul Florin Petcu
Revista „Tomis“ şi-a lansat, ieri, cel mai recent număr, dedicat celui mai important muzician român, George Enescu, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“. Redactorul-şef al publicaţiei de cultură, Bogdan Papacostea, i-a îndemnat pe tinerii prezenţi în număr mare, în sala „Miron Bibu“ a colegiului constănţean, să se orienteze către modelele reale, punînd în contrast pseudo-modelele hipermediatizate şi „oamenii care citesc, scriu şi se orientează către ceea ce este frumos“. „Vă uitaţi mult la televizor, unde îi întîlniţi pe maeştrii vorbelor goale şi citiţi puţin“, a caracterizat Bogdan Papacostea acţiunile tinerei generaţii, care se află în nefericita ipostaza de a nu-şi găsi modele adevărate.La evenimentul de lansare, revista „Tomis“ a fost reprezentată de către directorul publicaţiei tomitane, artistul plastic Ion Tiţoiu, consilierul editorial, poetul şi prozatorul George Vasilievici, graficianul Florin Petcu, redactorii Mădălin Roşioru, Dan Mihuţ şi Daniel Clinci, tehnoredactorul Andreea Constantinescu, precum şi secretarul general de redacţie Valentin Ispas. Manifestarea s-a centrat pe atelierul de creaţie organizat de graficianul revistei „Tomis“, Florin Petcu. Acesta i-a iniţiat pe elevii colegiului constănţean de la secţiile grafică, arhitectură şi design în tainele de bază ale graficii de revistă. Absolvent al unui masterat în bandă desenată, Florin Petcu a susţinut work-shop-ul „Daily Strip“ – care evocă originile benzii desenate -, prezentîndu-le elevilor etapele realizării unei benzi desenate: alegerea personajului, story board-ul, creionajul şi tuşul. Elevilor li s-au pus la dispoziţie creioane şi coli de hîrtie, pentru a putea aplica etapele specificate de graficianul revistei „Tomis“. Graficianul Florin Petcu a precizat că acest atelier de creaţie este o acţiune care precede înfiinţarea unui club de bandă desenată, în cadrul Alianţei Franceze Constanţa.

La evenimentul de lansare a revistei „Tomis“ a luat parte şi directorul Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“, Nicoleta Heroiu, precum şi profesorii de grafică, respectiv design, Marieta Besu şi Constantin Grigoruţă. Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost reprezentat de către inspectorul de arte Dorina Ivanciu, care şi-a manifestat dorinţa de a-i regăsi şi pe tinerii elevi de la colegiul de arte constănţean în paginile valoroasei publicaţii de cultură.

„Revista Tomis este o comunitate complexă în care se întîlnesc artişti plastici, muzicieni, teologi, prozatori, poeţi. Acest lucru face ca revista să poată ieşi, în mod competent, în faţa oricărui tip de public“, a declarat redactorul-şef al revistei „Tomis“, Bogdan Papacostea, referindu-se la întîlnirile lunare prilejuite de lansarea publicaţiei.


Acțiuni

informatie

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.