COMUNICAT DE PRESĂ
„Proiect” a devenit unul dintre cele mai utilizate cuvinte ale vocabularului de afaceri în general şi ale vocabularului actual al limbii române. Acest lucru se întâmplă deoarece ne confruntăm cu o explozie reală de proiecte la nivelul economiei mondiale. Tendinţa există – poate chiar mai pregnant – şi la nivelul Uniunii Europene. Proiectele de orice tip, mari sau mici, de anvergură sau la scară mai redusă reprezintă modalitatea prin care organizaţiile supravieţuiesc în mediul economic, cultural şi educaţional actual. Şi în România, această tendinţă devine dominantă, mai ales în condiţiile create de integrarea în Uniunea Europeană.
Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” vă invită miercuri, 4 iunie, ora 17,00 la seminarul „Impactul alimentelor asupra stării de sănătate”, organizat în cadrul programului educaţional Alimentaţia sănătoasă a familiei. Acţiunea se adresează părinţilor şi elevilor din clasele IXD, XC, VIIB, IVA, IA, IIB, IIIB, cadrelor didactice interesate şi va fi condusă de către doamna doctor Loti Popescu.
Programul educaţional Alimentaţia sănătoasă a familiei, iniţiat de Victoria Dorobanţiu, Şerban Monica Ioana, Niţă Aliss Meline, Adina Tulbure, Voicu Marcela, Stroia Daniela, Timofte Adriana, Ioana Rîcă, Angela Ciurea – cadre didactice de la Colegiul de Arte, îşi propune organizarea de ateliere de lucru, seminarii, dezbateri, lecţii, concursuri, activităţi practice, vizite, expoziţii care să asigure educarea adulţilor şi a populaţiei şcolare pentru un stil de viaţă sănătos. Programul educţional vizează totodată, prin proiectele concepute să se deruleze pe parcursul anului şcolar 2008-2009, să faciliteze accesul la o informaţie corectă, avizată privind alimentaţia tinerilor şi a adulţilor, dezvoltarea unor comportamente şi atitudini alimentare care să conducă la promovarea sănătăţii şi a stării de bine a familiei.
Impactul programului Alimentaţia sănătoasă a familiei asupra grupurilor ţintă, în opinia organizatorilor, se va regăsi în promovarea şi însuşirea de valori şi atitudini precum respectul faţă de viaţa personală, sănătatea proprie şi a celorlalţi, dobândirea unui comportamnet responsabil referitor la sănătate. Pornind de la ideea că impactul unui proiect poate fi identificat uneori mult mai târziu, după ce proiectul s-a încheiat şi, foarte frecvent, un singur proiect nu produce în mod automat impact, ci acţiunea sa trebuie să se conjuge cu acţiuni învecinate, asemănătoare, cadrele didactice de la CNA „Regina Maria” – au optat pentru ideea de program educaţional, ce reuneşte mai multe proiecte care, împreună, să conducă la apariţia unui impact previzionat.
Afirmaţia că viitorul aparţine organizaţiilor orientate pe proiecte nu constituie o exagerare. Flexibilitatea şi adaptabilitatea care caracterizează acest tip de organizaţie permit permanenta regrupare şi reorganizare a resurselor umane şi informaţionale. Proiectele reprezintă modalitatea prin care organizaţiile se adaptează contextelor în schimbare. Aceasta reprezintă strategia de acţiune a grupului de cadre didactice de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa, promotorii programului educaţional Alimentaţia sănătoasă a familiei.




super